ARAD. Campionatele Naţionale de juniori de la Bascov, la care au participat 40 de cluburi din ţară, au adus kaiacului arădean trei medalii.
ARAD. Apele Mureșului vor avea parte de oaspeți, sâmbătă, de la ora 10.30, având loc ediția a XIII-a a Memorialului „Sorin Lobonț”.
La Orşova s-a desfăşurat un concurs de kaiac dotat cu Trofeul „Porţile de Fier”, la care LPS Arad a cucerit 11 medalii.
BASCOV. La Bascov au avut loc, recent, două competiţii de kaiac rezervate juniorilor, întrecerii la care au participat şi sportivii secţiei de kaiac de la Liceul cu Program Sportiv Arad.
Sportivii din cadrul secţiei de kaiac de la Liceul cu Program Sportiv Arad pregătiţi de prof. Muscă Gh. şi prof. Baboş Molnarau au participat, deunăzi, la doua competiţii de kaiac care au avut loc la Şag Timişeni şi laTimişoara,competiţie la care au participat 7 cluburi din ţară.
Local
Proiectul actualizează și regimul sancțiunilor. Pentru o serie de abateri prevăzute de regulament, inclusiv pentru neconcordanțe între declarația de protecție fonică și situația constatată în teren, amenzile vor fi cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei.
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, la finalul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că există două variante de guvern minoritar, o a treia variantă fiind un guvern „cu o majoritate foarte subțire”. Au existat întrebări legate de o posibilă sesiune extraordinară, cum și când ar funcționa - la început de iulie sau mai târziu.
România
USR nu va putea să susțină un guvern din care face parte PSD, a afirmat, marți, președintele USR, Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că un Pact pentru România reprezintă o formulă realistă prin care se poate avea în termen scurt un guvern învestit.
România
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că partidul său este „atașat valorilor românești” și că fără acesta nu se poate rezolva criza guvernamentală.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că PSD este gata să își asume guvernarea.
Evenimente
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în acest an printr-un ceremonial militar și religios organizat în Piața Catedralei din municipiu, în perioada 25–26 iunie 2025, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Arad.
Local
Este vorba despre o stradă nou înființată, iar proiectul privind atribuirea numelui se află în procedură de transparență.