Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), că viitorul coaliţiei de guvernare va fi pus sub semnul întrebării dacă nu va fi adoptată legea minorităţilor în sesiunea parlamentară din primăvară.
ARAD. În opinia preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, după alegerile parlamentare, în 2013, se impune schimbarea Constituţiei României, în aşa fel încât prerogativele instituţiilor fundamentale ale statului, precum şi raporturilor între acestea să fie bine definite, pentru asigurarea funcţionării statului de drept.
ARAD - Lansarea oficială a candidatului UDMR la
preşediniţia României, Kelemen Hunor, va
avea loc, luni, 5 octombrie, la Arad, în cadrul unui
spectacol omagial intitulat "File din istoria
naţiunii".
În câteva luni, noul pod peste Mureș ar urma să unească cele două maluri ale râului.
Un bărbat care a încălcat ordinul de protecție, contactându-și soția, a fost plasat în arest preventiv.
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ține sub control materiale radioactive provenite din dezastrul din 1986, nu își mai poate îndeplini funcția principală de siguranță din cauza daunelor provocate de drone, într-un atac atribuit Rusiei de către Ucraina, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), informează Reuters.
Polițistul local Cosmin Ghilea, de la Poliția Locală Arad, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă.
ARAD. Elevii Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad au primit un „cadou” în această lună decembrie care, prin definiție, este luna cadourilor.
Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc sâmbătă onomastica, de Sfântul Nicolae.
Sfântul Nicolae a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337).
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP.
1
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
5