aradon.ro Web analytics


ARAD. Spectatori de toate vârstele au umplut sala Teatrului de Marionete, la premiera piesei „Zbor” a Trupei Fantastic INTEGRA (formată din persoane cu sindrom down și autism), coordonată de Sorin Dorobanțu (actor marionetist). A fost un eveniment cu multă emoţie transmisă dinspre scenă spre public, dar și invers. S-au oferit şi primit multe zâmbete, lacrimi, îmbrățișări, mărturisiri şi aprecieri.

Local

Interzicerea jocurilor de noroc intră, totuși, la vot în CLM
Chiar dacă inițiativa a fost susținută public de primarul Călin Bibarț, iar sondajul lansat de Primărie a indicat că majoritatea celor care au participat s-au declarat pentru interzicerea păcănelelor, o parte dintre consilieri ar susține mai degrabă varianta relocării sălilor de jocuri de noroc în anumite zone ale orașului.

Local

Zilele Academice Arădene: energie, cultură și comunitate la UVVG
Ajuns la ediția a XXXVI-a, evenimentul a fost găzduit de Palatul Cultural şi campusul universitar din Arad (vineri) şi continuă la Complexul Universitar de la Macea (sâmbătă).

Mapamond

Pericol de explozie în California în urma unei scurgeri chimice. Aproximativ 40.000 de persoane au fost evacuate
Aproximativ 40.000 de persoane au primit vineri ordin să se evacueze în California din cauza unei scurgeri la un rezervor de produse chimice, care ar putea provoca o explozie și ar putea răspândi fum toxic deasupra unei zone locuite întinse, relatează AFP.

Local

Două premii pentru „Moise” la Faza Europeană a Olimpiadei „Engleza fără Frontiere”
Nicoleta Balint şi Sara Ştefu sunt elevele care vor reprezenta România la etapa mondială a competiţiei.

Advertorial

Bornă istorică la Ford Otosan Craiova: 1.000.000 de vehicule Ford Puma produse în România

România

Minoră decedată după ce a căzut de la înălțime în centrul Oradiei
Un incident tragic a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai, în centrul Oradiei, pe strada Vasile Alecsandri. 4

Mapamond

Iranul spune că un acord cu SUA nu este aproape, în pofida înmulţirii demersurilor diplomatice
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că „nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape” cu Statele Unite, în contextul speculaţiilor despre un posibil sfârşit al războiului, informează EFE.

Mapamond

Pentagonul publică un al doilea set de documente guvernamentale despre OZN-uri
Departamentul de Război al Statelor Unite a anunțat vineri publicarea unui al doilea set de documente guvernamentale care documentează întâlniri cu fenomene anormale neidentificate (UAP în limba engleză) și care fuseseră clasificate ca documente secrete, informează EFE. 1

Local

Incendiu produs de un scurtcircuit electric la o casă din Susag
SUSAG. Pompierii militari arădeni au fost solicitați, vineri,  în jurul orei 18:00, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Susag.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.