ARAD. Asociația „Ion Andreescu” are plăcerea să vă invite la vernisajul expoziției „Salonul de vară 2014” care se va deschide joi, 12 iunie, ora 18, la Sala „Clio” a Complexului Muzeal Arad. Vor expune 20 de artiști, 70 de lucrări de pictură și grafică realizate în ultima perioadă.
ARAD. De curând, editura Vasile Goldiş University Press a tipărit volumul „Căsoaia şi împrejurimile – însemnări monografice”, semnat de profesorii Horia Truţă, Aurel Ardelean şi Ioan Don.
Poeta Monica Rodica Iacob și-a lansat noua carte, „De vorbă cu Pinocchio”.
ARAD. Poeta Monica Rodica Iacob este o prezență remarcabilă în viața culturală a Aradului. O poți vedea la aproape toate lansările de carte ale confraților ori la vernisajele artiștilor plastici. Dar, înainte de toate, ea este o creatoare de frumos.
Se prezintă vineri, 23 mai, de la 18:00, la Poligonul de Tir Sportiv „Sorin Babii”.
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
Local
Parlamentul European face un pas decisiv pentru mobilitatea militară europeană.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la cele veșnice la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, în ziua de vineri, 26 iunie 2026.
Local
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.