Sunt aşteptate rezultatele de la producătorul din Timiş şi apar semne de întrebare cu privire la depozitarea laptelui distribuit elevilor.
Arad. Buletinul de analize confirmă informațiile primite încă de ieri. Laptele distribuit copiilor a fost stricat. „Laptele avea un miros nespecific, aciditate prea mare şi culoare nespecifică” a menționat șeful CJPC Arad, Gheorghe Iancu.
Protecţia Consumatorului a descoperit 32.400 de porţii cu probleme. Se aşteaptă rezultatul analizelor de laborator.
Producătorii de lapte şi carne de oi şi capre din zonele defavorizate sunt aşteptaţi la APIA pentru depunerea cererilor până în 15 noiembrie.
ARAD. Producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe mai au doar şase zile pentru a depune declaraţiile pentru anul de cotă 2012/2013. Declaraţiile trebuie depuse de către producătorii care deţin cotă pentru vânzări directe la Centrele locale sau Centrul judetean A.P.I.A. Arad.
România
Forțele aeriene din România, Bulgaria și Spania au semnat un acord tehnic trilateral pentru desfășurarea de operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în cadrul NATO, afirmă joi Ministerul bulgar al Apărării într-un comunicat, relatează agenția EFE.
Mapamond
Ucraina face progrese în dezvoltarea propriului sistem de apărare împotriva rachetelor balistice, a declarat joi președintele Volodimir Zelenski, în contextul în care țara sa continuă să se confrunte cu atacuri aeriene zilnice din partea Rusiei, relatează dpa.
România
Un român în vârstă de 35 de ani se află în stare critică la spitalul Niguarda din Milano, după ce și-a dat foc în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce se afla într-o mașină parcată în fața locuinței fostei sale iubite din orașul Cinisello Balsamo, în apropiere de Milano, informează ANSA.
România
Comisia Europeană va evalua dacă modificările aduse de Parlamentul României la legea decarbonizării pot afecta îndeplinirea jalonului 114 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), privind reforma sectorului energetic și eliminarea treptată a capacităților de producție pe bază de cărbune și lignit, a declarat joi pentru AGERPRES un purtător de cuvânt al CE.
Local
Incendiul a fost lichidat de pompieri înainte să se extindă la restul imobilului. Din fericire, nu au existat victime și nu a fost necesară evacuarea locatarilor.
România
Rezultatele extragerilor din data de 06-08-2026 sunt următoarele:
Local
Pompierii militari arădeni au lichidat cele trei incendii izbucnite, joi după-amiază, în județul Arad, fără ca flăcările să se propage la construcțiile învecinate.
Local
Arădenii sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă, de la ora 20, în Parcul Eminescu.
Local
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare nowcasting Cod Portocaliu pentru mai multe localități din județul Arad. Sunt prognozate ploi torențiale, vijelii și grindină, iar autoritățile au transmis un nou mesaj RO-Alert.