ARADON Sport local
SÂMBĂTENI. Dramatism rar întâlnit în Seria A din Liga 5 la fotbal, unde echipa promovată în primul eşalon valoric al sportului rege judeţean a fost decisă în ultimul minut al prelungirilor.
ARADON Sport local
ARAD. Până la oficializarea protocolului de colaborare cu Primăria Cermei, oficialii divizionarei C, Viitorul Arad au evaluat lotul din sezonul trecut. Şi au ajuns la concluzia că se impune despărţirea de cinci jucători.
ARADON Sport local
SIMERIA. Dacă anul trecut, Podgoria Pâncota s-a impus într-o manieră categorică la Simeria, într-un joc contând pentru faza zonală a Campionatului Județean Under 19, de această dată victoria a aparținut formației gazdă.
Local
În cadrul Swimathon Oradea, Aradul a fost reprezentat de o echipă de super-eroi, sportivi cu dizabilități și susținători de nădejde, care au înotat pentru o cauză nobilă.
UT Arad
Cinci jucători ai grupării arădene implicaţi la „naţionale”. Tzionis, două goluri pentru Cipru.
Local
Procurorii au pus sechestru pe aproape 200 de mii de lei, bani pe care un bărbat din Arad îi datorează bugetului de stat.
Advertorial
Atrium Mall invită copiii și familiile din Arad la evenimentul „Ultimul Clopoțel – Parada Vacanței Mari”, care va avea loc în data de 19 iunie, de la ora 18:00, pe parter, cu acces liber.
Mapamond
Partidul premierului armean Nikol Pașinian îi devansează clar pe oponenții săi, conform primelor rezultate încă foarte parțiale ale alegerilor legislative desfășurate duminică în Armenia, care au valoare de test în ceea ce privește sprijinul populației pentru reorientarea politicii Erevanului către Occident, notează AFP.
1
Local
Dr. Constantin Covăsală, șeful secției de neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, vorbește despre un departament construit cu voință, răbdare și convingerea că fiecare săptămână pierdută costă — uneori, irecuperabil.