Avem deja cititori fideli ai rubricii „O lecție de gramatică pe săptămână pe aradon”, cititori care ne semnalează unele greșeli, fac observații pertinente la problemele expuse. Cristian Miclean, profesorul de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad, răspunde astăzi unor cititori și comentatori ai rubricii pentru că, nu-i așa, orice lecție pentru a fi interesantă trebuie să fie și interactivă. Așteptăm în continuare întrebările și observațiile voastre, ale cititorilor noștri fideli.
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
Advertorial
Acceptarea propriului corp începe atunci când încetăm să condiționăm respectul față de noi înșine de o anumită greutate, măsură sau imagine din oglindă. Nu trebuie să admirăm fiecare detaliu pentru a ne trata cu grijă. Putem avea nemulțumiri și, în același timp, să recunoaștem că valoarea noastră nu depinde de aspect. Construim această relație prin alegeri cotidiene, fără obligația de a ne simți permanent încrezători.
Local
Scopul evenimentului e acela de a crea legături între oameni și de a transforma implicarea într-un beneficiu real pentru copii.
ARADON Sport local
Dintre echipele de Liga a III-a din județul nostru doar Viitorul pornește favorită certă.