ARAD. Week-endul trecut, la sala de lupte „Roman Codreanu” din oraşul nostru a avut loc faza zonală a Campionatului Naţional Şcolar la lupte greco-romane, destinat cadeţilor.
Coborârea de pe autostradă din zona Pecica a modificat aberant circulaţia. Dar legea e lege şi bate prioritatea.
Gheorghe Falcă a prezentat, la Consiliul naţional al PNL, rezoluţia privind situaţia din administraţia publică locală.
În urmă cu câţiva ani, discutam cu un deputat arădean despre schimbarea legilor ca pe batiste, în interesul partidului aflat la guvernare. Îmi răspundea invariabil că, dacă interesul Guvernului se bătea cap în cap cu legile în vigoare, acesta nu lua decizii ilegale, ci, prin intermediul majorităţii parlamentare, schimba legile ca să se potrivească la fix şi abia după aceea acţiona, legal.
Deşi are patru sentinţe definitive, dintre care una de la CEDO, şi un titlu de proprietate, un arădean nu are acces la terenul lui.
Mapamond
Nouă persoane au fost ucise marți într-o regiune izolată din vestul Canadei, dintre care șapte împușcate mortal într-un liceu și alte două găsite moarte într-o reședință din apropiere, a indicat poliția, transmite AFP.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad s-a impus fără probleme în ultima etapă a sezonului regulat, cu „lanterna roșie”.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
2
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
8
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
2
Local
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1