ARAD. Poliţiştii de Investigare a Fraudelor împreună cu poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au reţinut în vederea confiscării 5 tone de legume şi fructe, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei.
Peste 22 tone de banane, 16 de legume şi 800 bucăţi de ciocolată, au fost confiscate de poliţişti într-o singură zi.
Aproximativ 2.500 kilograme de legume şi fructe, precum şi 250 de kg de carne, au fost confiscate de către poliţişti.
Nădlac. Au rămas fără marfă și au plătit și o amendă de 3.500 lei pentru că transportul de legume pe care îl efectuau era ilegal. Nu mai puțin de 6 000 kg de legume și fructe au încercat cei doi, B. Nicolae de 36 ani şi pe C.
ARAD. Au avut nevoie de o săptămână pentru a aduna peste 3 tone de legume și fructe. Munca aparține celor peste 1.500 de elevi și preșcolari din 30 de unități școlare din Arad care au participat la campania socială „Săptămâna legumelor și a fructelor donate” de sprijinire a copiilor aflaţi în dificultate.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).