ARAD. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, prin Comisia de Competiţii coordonată de Dan Coman, a definitivat criteriile de licenţiere a echipelor de Liga IV pentru sezonul 2014-2015.
Arad. Multe semne de întrebare erau în dreptul echipelor care-și vor depune dosarul de licențiere în seria vest a ligii secunde. Paradoxal, primele „la apel” au fost FC Bihor și FC Argeș, care nu aveau ca termen 31 martie, deoarece erau clasate sub locul 5 la finalul turului, dar au depus primele dosarul de licențiere.
Azi, la Casa Fotbalului a avut loc o şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de fotbal. S-a discutat, printre altele, despre sistemul competiţional şi – cel mai important – dosarele de licenţiere.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
România
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
2
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.