ARAD. Primăria a făcut publice rezultatele licitaţiei organizate la finele anului trecut pentru achiziţionarea de platforme modulare. Este vorba despre platformele pe care au fost montate căsuţele de lemn în faţa Palatului Administrativ cu ocazia târgurilor organizate în decembrie.
Frumoasa Scarlett Johansson a decis să se scoată la licitaţie pentru a oferi banii astfel câştigaţi victimelor din Haiti.
ARAD - Licitarea locurilor de parcare, în fază
de măsurători şi inventarieri. Locatarii
urmează să fie înştiinţaţi.
ARAD - Autoturismele fac obiectul primelor licitaţii
organizate de Fisc în acest an.
ARAD - Primăria se gândeşte la avariile
produse în clădirile în care
funcţionează unităţi de
învăţământ. Municipalitatea a
contractat serviciile unei firme pentru execuţia
tuturor lucrărilor necesare pentru remedierea
avariilor la unităţile de
învăţământ din oraş.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
4
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.