ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv ProVolei Arad a adunat în ediția 2022 a Campionatelor Naționale de Volei pe Plaja – cadeți, desfășurată la Arad, în organizarea CS Westar, medaliile de aur, atât la fete cât și la băieți.
ARADON Sport local
Două titluri naționale și alte trei medalii au reușit pistolarii de la CSM Arad la Campionatul Național de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Apropierea startului de sezon în Liga 3 şi eşaloanele din fotbalul judeţean face să avem, în fiecare sfârşit de săptămână, multe jocuri cu caracter de verificare. Prilej pentru antrenori de a-şi cristaliza o formulă câştigătoare cu care să atace confruntările pe puncte. Dar iată rezultatele din week-end şi marcatorii golurilor...
Local
APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare.
Local
Un bărbat de 34 de ani, din Arad, a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce a încălcat ordinul de protecție care fusese emis pe numele său. De altfel, în cauză a fost întocmit și un dosar penal. Arădeanului, prin ordinul de protecție, i se interzicea apropierea la o distanță mai mică de 100 de metri de locul de muncă al fostei concubine, interdicție pe care nu a respectat-o.
Local
Un cod galben și un cod portocaliu de averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului au fost emise la nivelul județului Arad, în perioada 8 august - 10 august. Pentru unele localități s-a emis RO-Alert.
Evenimente
Cea mai recentă apariție editorială semnată de Ildiko Șerban va fi lansată în grădina de lectură a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, pe 12 august, de la ora 17.
Local
Un bărbat de 42 de ani care se afla la volanul unui autoturism a acroșat un bărbat de 47 de ani, care se deplasa pe bicicletă, incidentul rutier având loc sâmbătă, 6 august, în comuna Peregu Mare. În urma testării cu aparatul de alcooltest a rezultat că atât șoferul, cât și biciclistul au consumat băuturi alcoolice. Din fericire, nu a fost nimeni rănit în urma evenimentului rutier.
1