Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a respins proiectul de construire a unui spaţiu comercial în zona Expo Transilvania, spaţiu aparţinând lanţului de magazine Lidl.
ARAD. La sfârșitul săptămânii viitoare retailerul german Lidl va deschide al patrulea magazin din Arad, la intersecţia dintre Calea Radnei si Str. Păşunii, în cartierul Micălaca .
Primăria vrea ca lucrările de lângă podul Traian să se facă în acelaşi timp cu cele de amenajare a spaţiului pentru magazinului Lidl.
ARAD - Încă un proiect pentru un magazin Lidl,
în municipiu, după cel din
AradulNou, proiect însoţit
de un scandal destul de serios legat de casele ce vor fi
demolate pentru realizarea obiectivului.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.