Muncitorul, un bărbat de 37 de ani, se afla în lift când un cablu s-a desprins. Liftul - care se află în curtea interioară a clădirii - a căzut de la o înălțime de 12 metri. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat afară din lift. Muncitorul a suferit multiple fracturi craniene și este în comă.
Mapamond
Un cargo turc ce transporta petrol rusesc a fost atacat joi în Marea Neagră, au anunțat autoritățile turce, relatează AFP.
Local
Pentru luna aprilie 2026, Filarmonica Arad propune arădenilor cinci concerte, cu invitați din România, Ungaria, Rusia, Israel, Germania și China.
Mapamond
Parlamentul iranian dorește să adopte o lege privind perceperea de taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă strategică prin care trece 20% din petrolul mondial, informează joi EFE.
Local
Doar 12,85% din bugetul instituţiei merge pe salarizare. Călin Bibarţ: „Nu suntem în situația de a trebui să tăiem din posturi ocupate”.
România
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.