Deşi încheiat cu remiză albă, duelul vecinelor a fost alert, cu multe faze de poartă, doar pripeala atacanţilor sau intervenţiile celor doi portari făcând să lipsească golul.
Cristian Sălăşan, cunoscutul interpret de muzică populară din Lipova, nu asistă nepăsător la degradarea unor simboluri din a doua urbe a judeţului Arad.
A VII-a ediţie a acţiunii sportiv-ecologice „Verde pentru biciclişti” s-a desfăşurat, sâmbătă, pe traseul Zăbrani-Neudorf-Lipova-Neudorf şi a adunat la start peste 250 iubitori ai mersului pe bicicletă, de toate vârstele.
Un tânăr a fost snopit în bătaie de trei indivizi care consumaseră băuturi alcoolice. Incidentul a avut loc, duminică dimineaţa, în Lipova.
România
Ministerul Apărării Naționale a informat că omologii din Ucraina au transmis că incidentul din Portul Constanța din 5 iunie a fost unul „izolat”, cauzat „cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse”.
ARADON Sport local
ARAD. AJF Arad anunţă că a dat drumul înscrierilor pentru participarea în sezonul 2026-2027 în primele două eşaloane ale fotbalului judeţean, Liga 4 şi Liga 5.
Local
Digitalizarea instituțiilor statului român se extinde în mod semnificativ. Între octombrie 2024 și martie 2026 au intrat în vigoare acte normative care extind obligativitatea semnăturii electronice pentru antreprenori și persoane fizice.
ARADON Sport local
De la disputarea barajului de promovare în Liga 3, echipa ar putea ajunge în Liga 6.
1
Local
Decizia a fost luată pentru executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii de transport public cu tramvaiul.
Local
Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad organizează sâmbătă, 4 iulie 2026, o nouă ediție a evenimentului dedicat copiilor, „Farmecul Copilăriei”, care se va desfășura în Parcul „Aventura Voinicilor”, în intervalul orar 17:00–21:00.