LIPOVA. Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova este gata pentru începerea anului de învăţământ 2012-2103.
ARAD. Programul slujbelor religioase ce se vor desfăşura la Basilica Papală „Maica Harurilor” din Radna-Lipova cu ocazia Sărbătorii Naşterii Fecioarei Maria (Sf. Maria Mică)
O emoţionantă întâlnire a avut loc sâmbătă la Lipova, unde absolvenţii promoţiei 1952 a Liceului Comercial (actualul „Sever Bocu”) s-au revăzut din nou. Din cei 76 de absolvenţi de acum şase decenii, doar 21 au răspuns iniţiativei colegilor lor Alexandra Olszevski şi Gheorghe Păulişan, venind de aproape sau de departe pentru o zi de neuitat, în care au depănat amintiri şi au lăcrimat la amintirea profesorilor şi colegilor trecuţi în nefiinţă.
LIPOVA. Ediţia a XXXI-a cunoscutului Festival-concurs de muzică populară şi-a desemnat câştigătorii.
LIPOVA. Sub genericul Hai la fotbal, timp de o săptămână, s-a desfăşurat pe stadionul “Şoimii” o interesantă acţiune de selecţie, antrenamente şi meciuri organizată de CS “Şoimii” Lipova, Primăria Lipova şi Biserica Baptistă nr. 1 Lipova.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad și a unor oameni de bine, Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă și în acest an la Arad.
1
Mapamond
Două distrugătoare americane au început sâmbătă o operațiune de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor amplasate de Iran în apele Strâmtorii Ormuz, a anunțat Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), transmit agențiile Reuters și EFE.
UT Arad
ARAD. Deși a fost suspendat, Adrian Mihalcea a avut dreptul, după meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 3-1, să apară la flash-interviul de la final.
Mapamond
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la față și la picioare suferite în atacul aerian care i-a ucis tatăl în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează sâmbătă agenția Reuters, citând trei persoane neprecizate despre care afirmă că ar face parte din cercul apropiat al noului ayatollah.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Tunurile au tăcut sâmbătă pentru prima dată în ultimul an în războiul dintre Rusia şi Ucraina, odată cu un armistiţiu de Paşte, care nu are însă şanse de a fi prelungit, relatează agenţia EFE.
Mapamond
Statele Unite, Iranul și Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuții trilaterale menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat Casa Albă, transmite AFP.
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 11-04-2026 sunt următoarele: