Doi tineri de 28 și 38 de ani, din Lipova, au ajuns în arestul Poliției după ce au snopit în bătaie un bărbat în vârstă de 40 de ani. La bătaie a asistat și copilul victimei. Totul a pornit de la faptul că cei doi bătăuși, aflați într-un autoturism, nu au acordat prioritate de trecere copilului bărbatului bătut, care se afla în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
Advertorial
În modă, există piese care reușesc să treacă testul timpului și să rămână relevante indiferent de tendințe. Cardiganul este una dintre aceste piese, apreciată pentru versatilitatea și confortul pe care le oferă. Este un articol care poate fi purtat în orice sezon, adaptându-se cu ușurință la diferite stiluri și contexte. De la ținutele casual până la cele smart-casual, cardiganul este soluția ideală pentru bărbații care vor să arate bine fără efort.
Local
Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a criticat atitudinea judecătorilor de la Curtea Constituțională a României.
România
Turiştii nerezidenţi sosiţi în România în interes de afaceri au cheltuit, în trimestrul al treilea din acest an, peste 1,183 miliarde lei, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
România
Curtea Constituțională a Românei a amânat pentru luni sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiției (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, au precizat, duminică, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
2
Mapamond
Bulgaria va deveni joi a 21-a țară care adoptă moneda euro, un pas important de integrare europeană, dar controversat într-un context politic instabil, relatează AFP, citată de HotNews.ro.
4
Local
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a fost partener activ într-un eveniment cu profund impact emoțional și social, organizat în perioada sărbătorilor de iarnă pentru persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul directorului Penitenciarului, comisar șef Liviu Ștefăniță Marica.
Mapamond
Brigitte Bardot, legendara actriţă franceză, sex simbol al anilor 1960 şi ferventă activistă pentru drepturile animalelor, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat duminică Fundaţia Brigitte Bardot, citată de AFP.
1
Local
Ovinele conduc detașat în clasamentul animalelor crescute de arădeni, porcinele şi păsările fiind şi ele de ordinul sutelor de mii.
7
România
Plenul Senatului a votat, cu majoritate de voturi, proiectul Legii privind plata pensiilor private, prima cameră sesizată, pentru a-l armoniza cu decizia obligatorie a Curții Constituționale a României (CCR).