ARAD.Deputatul Lucian Riviș Tipei consideră că reprezentanții USL „manifestă o implicare prea mare față de capacitățile concrete de care dispun” .
ARAD.Rectificarea bugetară făcută joi de guvernul USL a agitat iarăşi spiritele pe piaţa politică românească, consideră deputatul Lucian Riviş Tipei, care spune că „o dată cu decizia Curţii Constituţionale criza politică ar trebui să se încheie.
ARAD.Chiar dacă parlamentul României este în vacanţă parlamentară, evoluţiile recente de pe scena politică i-au făcut pe parlamentari să fie mai activi ca de obicei, aceasta poate şi pentru că la finalul acestui an se prefigurează scrutinul pentru alegerile parlamentare.
ARAD.În colegiul deputatului Lucian Riviş Tipei au început pregătirile de campanie.
ARAD.Deputatul Lucian Riviş Tipei a fost, ca în fiecare an, alături de organizatorii concursului internaţional de şah organizat la Arad, care, consideră el, este unul dintre elementele care cresc prestigiul oraşului .
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.