Pe pasajul de la CET, la care lucrările au fost întrerupte, a apărut un baner cu inscripţia „lucrările la acest pasaj au fost oprite de către Ponta şi guvernul USL”. Bănuind- normal- că este o acţiune a PDL, l-am contactat pe deputatul Lucian Riviş Tipei, în colegiul căruia se găseşte investitia respectiva. Tipei a refuzat să precizeze dacă oamenii de la biroul său parlamentar sunt autorii, dar a reluat acuzele la adresa USL, inclusiv a liberalilor şi social democraţilor arădeni. „Este normal să apară asemenea reacţii atunci când, pe considerente politice, sunt oprite proiecte în folosul cetăţenilor, al comunităţii. Evident că şi cetăţenii se întreabă de ce atunci când am fost noi la guvernare am putut să aducem bani pentru Arad, iar acum, când la putere este USL, nu mai sunt bani”, a declarat deputatul. „De fapt, useliştii arădeni au demonstrat în mai multe rânduri cât îi iau în seamă şefii lor de la Bucureşti şi nici măcar nu au curajul să ceară bani pentru continuarea proiectelor demarate de către noi. Chiar dacă ar cere, tot nu ar primi, pentru că pe guvernanţii USL nu îi interesează nevoile cetăţeanului, ci răfuiala cu preşedintele Traian Băsescu şi cu PDL”, a încheiat Tipei.
Aici nu sunt banii guvernului
Reactualizat la:
ARAD.În colegiul deputatului Lucian Riviş Tipei au început pregătirile de campanie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!