ARAD - Calea Aurel Vlaicu şi strada Petru Rareş
au intrat în atenţia celor de la Drumuri
Naţionale. În aproximativ o
săptămână, informează
reprezentanţii Primăriei, cele două sectoare
de drum, care au trecut în administrarea Ministerului
pentru a fi reabilitate, vor fi asfaltate.
ARAD - O lună de zile, termenul în care cele
patru străzi ale ministerului ar urma să fie
reabilitate.
Local
Patronul unei firme de transport din Arad și-a lovit și amenințat un fost angajat, fiind reținut pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost plasat sub control judiciar.
1
Local
Încă o arădeancă a căzut victimă violenței domestice. Aceasta a fost tăiată cu un cuțit pe față, după ce a refuzat să se împace cu bărbatul cu care avusese o relație.
Local
Anchetatorii transmit detalii referitoare la furtul de cupru, de la o firmă din Ghioroc, dar și în legătură cu furtul de motorină.
Local
Locuitorii din nordul județului, acolo unde se modernizează drumurile, nu vor circula prin noroaie în această iarnă.
ARADON opinii
Undrea este numită în calendarul popular luna Decembrie. Conform tradiției populare și religioase, este printre cele mai austere din an: douăzeci și patru de zile de post și șapte de sărbătoare. Zile reci, lipsite de lumina soarelui, nopți lungi a căror întuneric oamenii îl alungă cu euforia luminilor aprinse de „luna cadourilor’’.