aradon.ro Web analytics

MIAMI. Tomas Berdych a pus capăt seriei de 8 înfrângeri consecutive în faţa liderului mondial şi l-a eliminat pe Roger Federer în optimile de finală ale turneului Masters de la Miami, după ce a salvat o minge de meci, scor 6-4 6-7(3) 7-6(6).

Shutter Island”, cel mai recent film al lui Martin Scorsese, bazat pe best-seller-ul lui Dennis Lehane, este o poveste plină de suspans şi mister. Executor al agenţiei federale de aplicare a legii - US Marshals, Teddy Daniels ajunge împreună cu partenerul său Chuck pe mica insulă Shutter, unde se află un ospiciu pentru tratarea condamnaţilor cu tulburări mentale.

După ce-a dezvăluit relaţia extraconjugală pe care John Terry a avut-o cu topmodelul Vanessa Perroncel, tablodul britanic The Sun l-a luat la rînd pe un alt fost client al franţuzoaicei: Eijdur Gudjohnsen.

ARAD. Aleşii municipali sunt chemaţi marţi, printre altele, să revoce mandatul doamnei Etelca Nagy, de reprezentare a Municipiului Arad în Consiliul Director al Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş” din Arad, şi să-l desemneze pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă, ca reprezentant al Municipiului Arad în acest consiliu director.

Local

Accident cu două autoturisme la Sânleani
Tamponarea a avut loc între două autoturisme, iar o femeie a fost rănită.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 16-06-2024 sunt următoarele:

Ştiri sportive

Olanda s-a impus în faţa Poloniei cu 2-1
Selecţionata Olandei a învins naţionala Poloniei cu scorul de 2-1 (1-1), duminică, pe Volksparkstadion din Hamburg, într-un prim meci din Grupa D a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.

Mapamond

Forţele speciale au ucis mai mulţi deţinuţi care luaseră ostatici într-un arest din Rusia
Mai mulţi deţinuţi dintr-un centru de arest preventiv din Rostov, în sudul Rusiei, care luaseră duminică ostatici doi angajaţi, au fost ucişi de forţele speciale, transmite Reuters, care preia de la agenţia de presă rusă Interfax.

România

Dominic Fritz nu mai candidează pentru șefia USR
Dominic Fritz i-a anunțat duminică pe colegii din USR că nu mai candidează pentru șefia partidului, asta după ce Cătălin Drulă a transmis la începutul săptămânii că demisionează. 1

Mapamond

Bărbat împuşcat după ce a atacat poliţia cu un târnăcop înaintea meciului Polonia - Olanda
Poliţia din Hamburg a anunţat că a împuşcat şi rănit un bărbat care a ameninţat că îi atacă pe membrii forţelor de ordine cu un târnăcop şi un cocktail Molotov, înaintea meciului de fotbal Polonia - Olanda de la EURO 2024, informează AFP.

ARADON Sport local

„Cupa Aradul” la mini-fotbal printre poliţişti

România

VIDEO. Percheziții la doi tineri bănuiți că au furat un seif dintr-o casă din Moșnița Nouă. Prejudiciu de 45.000 de euro
Duminică, polițiștii de la Investigații Criminale au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, trei în județul Brăila și două în județul Teleorman, la doi tineri bănuiți că au furat un seif dintr-o casă din Moșnița Nouă, cauzând un prejudiciu de 45.000 de euro.

Local

Aproape 25% dintre absolvenții arădeni de liceu nu s-au înscris la Bacalaureat
Examenul de Bacalaureat Național pare să îi fi speriat pe aproape un sfert dintre elevii arădeni de clasa a XII-a, care au ales să nu se înscrie la examen. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.