Arhiepiscopia Aradului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad, a adus şi în acest an, sâmbătă seara, Sfânta Lumină a Învierii direct de la Ierusalim.Este, în fapt, al treilea an consecutiv când la Arad a fost adusa Sfânta Lumină şi al treilea an în care preoţii şi oficialii Aradului au aşteptat-o pe Aeroportul din Arad.
Tone de lumânări produse în atelierul bisericesc al Arhiepiscopiei ajung în bisericile din Vestul țării.
Arad. Tot Elba va avea grijă de iluminatul public din Arad şi pe mai departe, aşa cum a făcut-o de câţiva ani buni. Şi, dacă ar fi să ne luăm după bârfele de pe piaţă, aceeaşi societate din Timişoara se va ocupa pe viitor şi de extinderea sistemului de iluminat public din municipiu, fiind se pare favorita la licitaţia ce va avea loc în această perioadă.
Eusebiu Pistru, vicepreședinte CJA, a intervenit pentru locuitorii din mai multe sate să beneficieze de apă și de lumină.
Vernisajul va avea loc joi, 9 august, ora 18, la Palatul Cultural, sala „Ştiinţele naturii 2”.
Mapamond
Platforma de criptomonede sud-coreeană Bithumb a anunţat sâmbătă că a trimis, din greşeală, clienţilor săi bitcoini în valoare de peste 40 de miliarde de dolari, în cadrul unei campanii promoţionale, transmite Reuters.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă sâmbătă ultimul meci din deplasare în sezonul regulat, având mai multe indisponibile pentru meciul cu Agronomia.
Local
Bărbatul care, în aprilie 2023, l-a înjunghiat pe șeful trenului IR377 Budapesta-Timișoara, a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare.
România
Consulatele Franţei şi Canadei, ţări ce se opun planului administraţiei Trump de a-şi impune controlul asupra Groenlandei, au fost inaugurate vineri în capitala acestui imens teritoriu arctic, informează AFP şi dpa.
România
Etapa de audiții ale semifinaliștilor care vor concura pentru un loc în finala Selecției Naționale Eurovision 2026 se va desfășura între 9 și 11 februarie, 68 de piese urmând să intre în competiție.
România
Doi judecători din completul de la Tribunalul București, care are pe rol dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu, nu au reușit să cadă vineri de acord dacă se începe judecata pe fond sau trimit cauza înapoi la Parchet.
1
România
Consiliul Concurenței a anunțat declanșarea unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA, compania națională care administrează infrastructura feroviară electrificată din România.