aradon.ro Web analytics


Daca n-ar exista anotimpurile, lucrurile ar sta cu mult mai rau pentru omenire. Din fericire, in urma cu 4,5 miliarde de ani o coliziune a Terrei cu un obiect cosmic de marimea planetei Marte, a smuls o bucata din planeta noastra, care, cu trecerea vremii, a devenit Luna.

ARAD. Românii din mai multe orașe au putut admira în seara de 15 iunie cea mai lungă eclipsă de lună din ultimii 20 de ani. Arădenii au fost unii dintre cei mai norocoși locuitori ai țării, cerul fiind senin, iar spectacolul nocturn putând fi admirat în toată deplinătatea lui.

BÂRZAVA. Aceasta a fost tema seminarului organizat de Ocolul Silvic Privat „Valea Mureşului”, dedicat Anului Internaţional al Pădurii-2011 şi Lunii Pădurii-15 martie-15 aprilie. Au participat silvicultori de pe Valea Mureşului, din Arad şi de la Oradea precum şi primarii şi consilierii comunelor care au păduri în administrarea acestui ocol, respectiv Bârzava, Conop, Săvârşin şi Vărădia.

Local

Găinațul de pasăre, vinovat pentru miasmele care au cuprins Aradul și localitățile învecinate
Mirosurile puternice de dejecții care au afectat în ultimele zile municipiul Arad și localitățile din jur au fost provocate de depozitarea necorespunzătoare a unei cantități mari de îngrășământ organic în zona Vladimirescu–Horia.

Advertorial

Primăvara prinde viață la Atrium Mall: evenimente creative și interactive pentru copii de Paște!

România

Diana Șoșoacă, chemată la Parchetul General în legătură cu efectuarea unei expertize psihiatrice
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost chemată luni, la Parchetul General, în dosarul în care este acuzată de propagandă legionară.

Mapamond

Donald Trump spune că și-ar dori să preia controlul asupra petrolului iranian
Președintele american, Donald Trump, a declarat într-un interviu apărut luni în publicația britanică The Financial Times (FT) că și-ar dori să preia controlul asupra petrolului iranian, calificându-i drept „proști” pe criticii săi din interiorul SUA, potrivit dpa.

Local

Invitați la teatru, în aprilie
Luna aprilie aduce, pe lângă spectacolele de teatru, și două recitaluri de poezie religioasă – unul la catedrala de la Podgoria, celălalt la teatru.

România

Elevii află notele la simularea Evaluării Naționale. Rezultatele - comunicate individual
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea Evaluării Naționale vor afla luni rezultatele.

Mapamond

UE denunță o „încălcare a libertății religioase” după interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt, la Ierusalim
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a denunțat duminică o „încălcare a libertății religioase”, după ce Patriarhul latin al Ierusalimului a fost împiedicat de poliția israeliană să celebreze liturghia de Duminica Floriilor catolice în Biserica Sfântului Mormânt, transmite AFP. 2

Advertorial

Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” - Anunț finalizare proiect “Digitalizarea proceselor de învățământ și cercetare a Universității de Vest “Vasile Goldiș" din Arad”

Local

Radu și acordeonul lui duc numele Aradului peste hotare
Un elev de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” performează la concursurile naționale și internaționale. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.