Zilele trecute, în oraşul de la malul mării, a avut loc finala Campionatului Naţional de lupte greco-romane rezervată juniorilor II. Printre protagonişti şi trei sportivi arădeni care au lăsat o bună impresie pe saltea.
Zilele trecute, în Serbia, la Zrenjanin a avut loc un puternic turneu de lupte greco-romane, juniori, dotat cu Memorialul „DARKO NISAVIC”.
Luptătorii Răzvan Bitere şi Dorin Pârvan a reuşit să obţină medalia de argint, respectiv bronz, la CM de lupte pe plajă.
Luptătorul Dorin Pîrvan (Astra Arad) va concura în limitele categoriei 90 kg din cadrul Campionatelor Mondiale de lupte pe plajă, competiție care este găzduită de Mangalia, în acest week-end.
ARAD. Week-endul trecut, la sala de lupte „Roman Codreanu” din oraşul nostru a avut loc faza zonală a Campionatului Naţional Şcolar la lupte greco-romane, destinat cadeţilor.
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.