Una din prioritățile M10 este crearea premizelor pentru preluarea de către Primărie a unei părți din Spitalul Județean și transformarea acestuia într-un obiectiv de investiții prioritar. Cât mai repede trebuie construită o nouă maternitate în Arad iar Pediatriile, Psihiatria, Bolile Infecțioase trebuie să beneficieze de soluții pentru îmbunătățirea condițiilor hoteliere.
Local
Parte din fostul Spital Municipal va fi modernizată în integralitate, marţi fiind semnat contractul de execuţie a lucrărilor.
2
ARADON Sport local
GIRIŞU DE CRIŞ. Prezent la turneul de box „KING OF THE RING” - ediția a 4-a, organizat zilele trecute, în localitatea Girișu de Criș (județul Bihor), Horațiu Hantic, legitimat sub culorile Motorul Arad (antrenori Popescu George Marius și Tătar Marius), a triumfat în cadrul categoriei 67 Kg-cadeţi.
Local
Decizia a fost luată de CLM. Valoarea maximă a contractului este de 224.907,92 de lei, inclusiv TVA.
Local
Rudele sale spun că ultima data când au vorbit cu el, pe data de 27 aprilie, tânărul se afla la Arad. De atunci nu mai știu nimic despre băiatul de 28 de ani.
Local
Un bărbat a plecat cu mașina după câteva pahare de alcool consumate, în timp ce alți trei șoferi au sperat sa nu de-a ochii cu oamenii legii, conducând cu permisele suspendate sau anulate.
Local
Două arădence reprezintă România la finala internaţională a concursului de frumuseţe destinat copiilor.
Local
Mai multe zone din județ sunt sub avertizare de tip cod glaben pentru următoarele ore.
Local
Hidrologii au instituit miercuri o atenţionare hidro Cod galben de viituri pe râuri din mai multe bazine hidrografice, care va fi în vigoare până joi dimineaţa.