ARAD - Poliţiştii de la Poliţia municipiului
Arad cercetează o femeie de 45 de ani, din Arad care a
fost prinsă în timp ce fura dintr-un magazin.
Lucia G. a sustras diferite produse în valoare de
peste 107 lei. Prejudiciul cauzat de femeie a fost
recuperat, în timp ce poliţiştii au
întocmit pe numele acesteia actele premergătoare
pentru infracţiunea de furt calificat.
ARAD - A vrut să fure gablonţuri însă
a fost prins. Un tânăr în
vârstă de 27 de ani, din Sânpetru German a
fost depistat în flagrant în timp ce
încerca să sustragă un
lănţişor şi un inel dintr-un magazin
din centrul Aradului.
După ce a părăsit România din cauza "presei jegoase", Mihaela Rădulescu se întoarce în ţară la sfârşitul acestei luni.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.