Veselia revederii colegilor şi a doamnelor educatoare, emoţia cu care copiii din grupa mică au păşit pentru prima dată pragul gradiniţei, părinţi şi o ploaie de flori – toate acestea alături de un „Bun venit!” adresat cu caldură tuturor celor mici la început de an şcolar de către cadrele didactice ale Grădiniței cu Program Prelungit Nr.15 Arad, devenită din 01 septembrie 2015 unitate structură a Grădiniţei cu P.J. Nr.1 Arad.
UT Arad
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.