Trei poliţişti arădeni au urcat pe podiumul Campionatului naţional de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne.
1.400 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi angrenaţi, în 25 mai, în judeţul Arad, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru protecţia celor 439 de secţii de votare pe timpul alegerilor pentru Parlamentul European.
Peste 600 de poliţişti arădeni vor asigura măsurile de ordine şi linişte publică pe perioada minivacanţei de 1 mai.
ARAD. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad se vor afla de 1 Mai în zona locurilor de agrement din Pădurea Ceala şi Pădurea Vladimirescu şi vor veghea la liniştea şi siguranţa celor care aleg să-şi petreacă timpul liber în aceste zone.
Niciun loc de picnic nou amenajat pentru cei care doresc să sărbătorească Ziua Muncii ca prin Europa.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Fie din cauza dosarelor incomplete, fie din cauza notelor de la examene, candidații care vor să se angajeze la Județean „pică” pe capete.
2
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.