ARAD. Evenimentul avea loc la Teatrul Clasic Ioan Slavici, în perioada 24-26 iunie şi va cuprinde o inedită expoziţie de relicve, ceremonii de binecuvântare, proiecţii de filme documentare.
Mapamond
Agenția Internațională a Energiei (AIE) a indicat sâmbătă că aproape o șesime din rezervele strategice de petrol ale statelor membre au fost epuizate din luna martie, când AIE a decis să apeleze la aceste stocuri, notează AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru.
Local
Asfaltarea autostrăzii pe sensul Arad-Pecica a fost finalizată, muncitorii mutându-se acum pe sensul celălalt.
România
Peste 10.000 de persoane au ajuns, încă de sâmbătă, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, înaintea debutului oficial al pelerinajului prilejuit de hramul Ocrotitoarei Moldovei, programat în perioada 8-15 octombrie.
1
ARADON Sport local
În schimb, Viitorul pierde pe teren propriu în faţa unei pretendente la promovarea în Liga 2.
Local
Rezultatele extragerilor Loto din data de 04-10-2026 sunt următoarele: