Primarul Gheorghe Falcă a prezentat ieri cum va arăta malul Mureşului după investiţiile din acest an şi din 2015.
Sculpturile se întorc la locul lor, parcul din zona Belvedere, odată cu apropierea celui de-al doilea termen de recepție, 25 iunie, la pasarela pietonală ce face legătura între oraș și Ștrandul Neptun.
Zeci de mașini au fost parcate ore în șir în parcul din apropierea teraselor de pe Malul Mureșului.
ARAD.Un bărbat de 31 de ani deţinea 2 kilograme de cannabis într-o baracă din lemn construită pe malul Mureşului. Oamenii legii spun că bărbatul vindea drogurile pe raza municipiului Arad.
UPDATE. Primăria Arad a transmis un comunicat de presă în care precizează că nu a fost informată despre intenţia de tăiere a copacilor:
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1