Anul acesta, pe 21 decembrie, pasionaţii de astronomie vor putea urmări pe cer unul dintre cele mai rare evenimente astrale, denumit şi ”Sărutul Crăciunului” sau ”Marea Conjuncţie”. Unii sunt de părere că fenomenul de anul acesta ar putea avea o legătură cu Crăciunul, dată fiind şi ziua în care are loc, pentru că face o trimitere şi la steaua magilor, Steaua din Bethleem, care i-a ghidat pe magi spre locul în care Iisus s-a născut.
Înainte de alegerile parlamentare, toate partiduleţele apărute precum ciupercile după ploaie vor negocia intens cu partidele mai mari fuziuni care să asigure liderilor diverse avantaje, mai ales prezenţa pe listele de deputaţi şi senatori. Sau, dacă nu, măcar ceva funcţii în respectivele partide. Asta, pe de o parte.
Local
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.
Local
Controalele au vizat modul de desfacere și comercializare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale în târguri, piețe agroalimentare și magazine.
Local
Evenimentul va fi onorat de prezenţa președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Sorin Stanciu.
Local
MuseumArad Reenact Fest, ediția a II-a, va „îmbrățișa” Noaptea Muzeelor de anul acesta, ce se va desfășura sâmbătă, 18 mai 2024.
Local
Un grup de elevi ai Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” a participat la un stagiu de pregătire practică în Granada, Spania, în cadrul unui proiect Erasmus+.
Local
144 de convenții au fost încheiate de AJOFM Arad pentru 151 de persoane subvenționate.