Nu cu mult timp în urmă, consilierul municipal independent Marin Lupaș atrăgea atenția asupra faptului că, indiferent ce declară primarul Falcă referitor la locul în care va fi amplasat Monumentul Marii Uniri, Ministerul Culturii nu are nicio cădere să decidă. Acum, Lupaș revine asupra acestui subiect.
Lupaș despre Monumentul Unirii: ca să-și respecte promisiunea Primăria trebuie să demareze lucrările
Marin Lupaș consideră că politizarea subiectului Monumentului Marii Uniri a durat prea mult și este timpul pentru a face și treabă, conform celor promise. Consilierul independent solicită administrației locale să aloce banii care au fost prevăzuți până în decembrie 2016 în buget și să demareze lucrările pentru fundație, așa cum și-a asumat, altfel se riscă ratarea momentului de celebrare a Unirii de la 1918 cu un monument.
România
Moody's a menținut vineri ratingul atribuit României la „Baa3”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
UT Arad
A fost 0-0, după două reprize diametral opuse. Arădenii au ratat în prima repriză, oaspeții, în cea secundă.
2
Mapamond
O curte de apel federală a blocat vineri construcția la Casa Albă a sălii de bal de mari dimensiuni dorite de președintele Donald Trump, informează AFP și Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare proiectul de lege privind metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.
ARADON Sport local
Alți doi sportivi legitimați la CS Universitatea Arad au avut prestații bune la Oradea, în competiția juniorilor.
Local
Sute de credincioși au trecut, vineri, pragul Bisericii Minoriților din Arad pentru a se închina Relicvei Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în municipiu și, totodată, pentru prima dată în România. Evenimentul face parte din pelerinajul organizat în cadrul Anului Jubiliar Franciscan 2026.
1
Local
Castelul Mocioni din Bulci, aflat în proprietatea Municipiului Arad și nefolosit ca unitate sanitară de 15 ani, ar putea primi o nouă destinație. Consiliul Local este chemat să își dea acordul de principiu pentru transformarea monumentului istoric într-un centru multifuncțional, însă decizia finală depinde de aprobarea Ministerului Sănătății.
1
Local
Senatorul Răzvan Anghel vorbește despre amendamentele propuse de PSD și AUR, care pun în pericol PNRR.
3
România
Guvernul a adoptat vineri cadrul legal necesar pentru ca C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., prin Dispecerul Energetic Național, să poată dispune, până la data de 31 august, o serie de măsuri de siguranță dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune.