Marius Copil (93 ATP) s-a calificat în turul secund la US Open, marți seară, după ce a trecut de francezul Ugo Humbert (63 ATP), scor 6-3, 5-7, 7-6 (11), 4-6, 6-1.
NEW YORK. Tenismanul arădean Marius Copil va evolua (și) în proba de dublu la US Open, alături de australianul Nick Kyrgios, unul dintre cei mai nesportivi jucători din tenisul mondial. Conform tragerii la sorţi, Copil şi Kyrgios vor evolua în runda inaugurală contra perechii Marcus Daniell/Ken Skupski (Noua Zeelandă/Marea Britanie).
UT Arad
Antrenorul echipei arădene nu poate pleca de la Arad fără acordul conducerii, dar el menține așa-zisul suspans.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri seară că o încetare a focului de trei zile a fost convenită cu Rusia în cadrul eforturilor Statelor Unite de a negocia sfârşitul războiului care durează de peste patru ani, transmite Reuters.
1
Local
ARAD. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad organizează sâmbătă, 30 mai 2026, cu o zi înaintea Sfintei Sărbători a Rusaliilor, o excursie la Oradea.
Local
53 de primari liberali arădeni au votat sprijin pentru Bolojan și direcția PNL în cadrul Colegiului Director Județean.
1
UT Arad
UTA face presing la FCSB, doar, doar se poate mai mult decât locul 8. Abdallah, eroul arădenilor cu FK Csikszereda.
România
Valentin-Florin Ciocan a fost revocat vineri din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Local
Anul acesta, Crucea Roşie Română marchează, pe 8 mai, 150 de ani de activitate.