„Bătrâna Doamnă” a ajuns anexă la afacerile finanțatorului clujean, care în loc să fie la Arad se plimbă cu Orsoni prin țară.
Marțian nu a ajuns nici azi la Arad, dar i-a promis lui Gio că ajunge marți sau miercuri. Constantin și Falub au rămas acasă până la „noi ordine”.
Arad. Toată suflarea îl așteaptă la Arad pe Adrian Marțian, pentru a salva UTA. Catanzariti a anunțat că vrea intrarea clubului în insolvență, Gheorghe Constantin crede că această soluție este cea mai potrivită la ora actuală, dar Adrian Marțian promite că se va merge înainte.
Gheorghe Constantin nu a demisionat în conferință de presă, vrea să discute termenii despărțirii cu conducerea UTA-ei.
Adrian Marțian nu a ajuns nici azi la Arad, spunând că merge la Pitești să discute despre transferul jucătorilor de la FC Argeș.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
1
Local
Istoricul și jurnalistul arădean Antoniu Martin vorbește despre momentul în care inteligența artificială va ajunge să decidă în locul omului, dar și despre posibila dispariție a liberului arbitru.
2
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1