Reșița. Ultima etapă din seria vest a ligii secunde va avea loc săptămâna viitoare. Apoi, vine faza a doua a campionatului și – mai toate echipele – au cam abandonat finalul actualei faze, sunt foarte puține meciuri în care punctele chiar contează.
Arad. Circul a început de la un salariu, neplătit directorului de competiții, înainte de plecarea în cantonamentul de la Gyula, dar se prelungește, credem noi, până la finele campionatului.
Arad. Azi după-amiază, cei de la UTA au trebuit să părăsească birourile, pentru a face loc organizării de șantier a celor de la „Tehnodomus”, în vederea începerii lucrărilor de construcție a noului stadion gândit de primarul Gheorghe Falcă. Vădit numulțumit de acțiune, Adrian Marțian și ceilalți de la UTA și-au mutat sediul în sala de mese (încăperea secundară).
Utiștii au făcut deplasarea la Bistrița, dar fără bani, dintr-o neînțelegere. Totuși, un salariu îl vor primi înainte de meci.
Știind că echipa nu va fi programată la următorul meci, Marțian a plătit, ieri, la FRF, baremurile restante.
România
Doi judecători din completul de la Tribunalul București, care are pe rol dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu, nu au reușit să cadă vineri de acord dacă se începe judecata pe fond sau trimit cauza înapoi la Parchet.
România
Consiliul Concurenței a anunțat declanșarea unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA, compania națională care administrează infrastructura feroviară electrificată din România.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
1
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.