Instituţiile abilitate trebuie să verifice respectarea legii insolvenţei , legalitatea „plăţilor” făcute azi de Adrian Marţean.
UTA joacă un amical, de la ora 16, cu Luceafărul Oradea, apoi vine acasă. Jucătorii așteaptă banii de la patron și apoi pleacă în cantonament.
Arad. Încă dinainte de a se decide retragerea siglei, culorilor și palmaresului, de către Suporter Club UTA, finanțatorul Adrian Marțian (foto) s-a pronunțat: „Nu ne dorim, dar nu-i putem opri pe fani să retragă drepturile federative”.
Jucătorii au refuzat să evolueze în triunghiularul de azi, după ce aseară şi-au primit doar jumătate de salariu de la Adrian Marţian.
Cine vrea să plece, e liber, dar trebuie să renunțe la sumele restante, pentru a nu îndatora și mai mult clubul. Primele trei plecări importante sunt: Țabără, Firțulescu şi Bârză.
ARADON Sport local
13 puncte din 18 posibile obţinute de Academia UTA în Liga de Tineret şi Liga Elitelor.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm marţi atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, subliniind că aceste acţiuni constituie o crimă de război şi reprezintă un atac nu doar asupra Ucrainei, ci asupra întregii regiuni, informează Moldpres.
Mapamond
Armata rusă a lansat un atac combinat cu rachete şi drone marţi dimineaţă asupra mai multor regiuni din Ucraina, ucigând cel puţin patru oameni, potrivit Forţelor Aeriene Ucrainene şi autorităţilor regionale, informează EFE şi Reuters.
Advertorial
Primăvara este momentul în care toată lumea vrea rezultate rapide în grădină. După lunile reci, dorința de a vedea verdeață, flori și spații amenajate apare imediat, iar alegerea unor plante care cresc repede este cea mai simplă soluție pentru un efect vizibil într-un timp scurt.
Mapamond
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
2
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.