INEU. Un autoturism marca Audi a luat foc marţi dimineaţa, în jurul orei 05.50, în oraşul Ineu. Incendiul a fost observat târziu, astfel că la sosirea Gărzii de Intervenţie nr. 1 Ineu, focul se manifesta cu putere la întreaga maşină. Aceasta a ars în proporţie de 90 la sută.
SEMLAC. Cu o zi înainte de Revelion, când pregătirile pentru trecerea în 2014 sunt în toi, cetăţenii comunei Semlac au rămas fără energie electrică.
A ajuns în spital cu răni grave după ce şoferul maşinii în care era a pierdut controlul volanului. Vinovatul a declarat la spital că victima a căzut dintr-un pom.
Ciobanul care a furat autoutilitara patronului său, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
I s-a propus să lucreze la o altă stână, pe un salariu mai mare. A furat, ca atare, autoutilitara patronului pentru care încă lucra pentru a ajunge la job-ul promis.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.