aradon.ro Web analytics


În această după-amiază, conducătorii echipei FC Olt au depus o cerere de recuzare a arbitrului Florin Ovidiu Mazilu (foto), din Satu Mare, delegat la meciul de mâine (ora 11), dintre Șoimii Pâncota și FC Olt. Oaspeții consideră că „fluierașul” sătmărean este arbitrul „de casă” al pâncotanilor, pe care i-ar fi ajutat în meciul decisiv de promovare (!), contra celor de la Național Sebiș, din sezonul trecut.
ARAD. Spectacolul ”Șaraiman” - primul din REPER – CARAVANA TEATRALĂ - va avea loc în data de 24 septembrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici”. Prețul unui bilet este de 50 lei.
TIMISOARA. Relaxare sâmbătă seara la Timişoara. Oferta Teatrului Mihai Eminescu e una aparte şi e susţinută de Răzvan Mazilu şi Motoko Hirayama, coregrafi şi dansatori în spectacolul "Requiem. Nu ştii nimic despre mine", piesa care vă va putea schimba week-endul. Evenimentul are loc sâmbătă, la ora 19.00, la Teatrul Mihai Eminescu din municipiul vecin.
KIEV - Atacantul român Ionuţ Mazilu a fost
integralist şi a înscris unicul gol al lui
Arsenal Kiev în partida de miercuri, de pe teren
propriu, cu Tavria Simferopol, scor 1-1, restantă din
etapa a 20-a a campionatului Ucrainei.

Local

„Ziua Aradului la Pécs” – un nou moment al colaborării culturale dintre orașele înfrățite 
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite. 

România

Georgescu dorea să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac casele în Italia pentru servitori”
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.

Local

Fostul polițist arădean Stelian Paven, reținut din nou
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.

România

Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

Local

Impozitele locale din 2027, la fel ca în 2026
Anunţul a fost făcut de primarul Călin Bibarţ. Municipalitatea a deschis procedura transparenţei decizionale.

ARADON Sport local

Memorialul „Ionuţ Leac”, ediţia 13

Local

Arădean arestat după ce a tâlhărit o bătrânică
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.

Local

Trei zile pe ritmuri de jazz
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.

România

FIDES: 40,7% dintre români locuiau în gospodării supraaglomerate în 2024
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.