Previzibilul eşec din returul sfertului de finală al Cupei României, cu MCM Târgovişte trebuie dat uitării.
ICIM Arad a rămas fără replică în returul sferturilor de finală ale Cupei României cu MCM Târgovişte, cedând la 31 de puncte diferenţă, primul sfert fiind 29-4!
În campionat, cu zece zile în urmă, am stat lângă MCM Târgovişte vreme de o repriză.
Fiasco la MCM Târgovişte. Marele perdant este primarul G. Boriga, care a investit în echipă un „camion cu bani”, convins că va câştiga FIBAEurope Cup.
Aradul baschetbalistic este în fierbere. Sâmbătă, în „Polivalenta” arădeană, sosesc „galacticele” de la MCM Târgovişte, echipă ce impune şi merită respect pentru imaginea adusă pe plan european sportului cu mingea la coş din România, prin parcursul excelent din FIBA Europe Cup.
România
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1