Arad. Federația Română de Fotbal a anunțat, pe siteul său oficial, că meciul dintre UTA și FC Olt, din etapa a XX-a a ligii secunde, seria vest, va avea loc vineri, la ora 17.00. Partida va fi transmisă în direct la Digi Sport.
Sâmbătă dimineaţa. Afară potop. Ies în curte echipat ca un pompier şi înarmat cu două găleţi şi o lopată, mut apa din ocol în grădină. Sigur nu se va juca meciul din Bujac, dintre Olimpia şi Vladimirescu, îmi zic în gând.
Cei de la UTA iau în considerare nedisputarea partidei de duminică, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Zilele trecute, la Oradea, a avut loc cel de al treilea turneu din cadrul Campionatului Regional de minibaschet unde echipa LPS Arad a reusit sa aduca trei victorii din tot atatea jocuri in fata celor de la C.S.S. Bega Timisoara, scor 54-26 (15-4;16-14;13-8;10-0), S.
LE GOSIER. Pas cu dreptul în turneul challenger din Guadelupa pentru tenismanul Marius Copil, care l-a depăşit pe belgianul Kimmer Coppejans cu scorul de 7-6(2), 6-2.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
Local
La Vărădia de Mureș minima de vineri a fost de 0,4 grade Celsius, iar meteorologii anunță că nopțile vor rămâne la fel de reci.
Local
Săptămâna Carierei, ediția a IV-a: activități de orientare profesională pentru elevii CN Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad.
Local
Viitorul și Pecica găzduiesc formații de play-off. Sântana merge pe terenul tinerilor de la CSU.
Local
Președintele PNL l-ar fi amenințat pe primarul din Felnac, la mijloc fiind un post de conducere la școala din comuna arădeană.
14
Local
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum.
3
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele: