ARAD - UTA şi FCM Târgu Mureş
îşi revendică poziţia de „cap de
listă” în eşalonul fotbalistic
secund.
Faza premergătoare respingerii mingii în corner, de către Gâlcă, i-a prins nepregătiţi pe utişti, care credeau că ei bat autul.
Două meleuri, unul al jucătorilor, apoi cu tot cu oficiali, lângă tunel, la ieşirea de pe teren, au făcut ca meciul de la Deva să fie cel mai tensionat din acest tur. Au confirmat spectatorii şi unii oficiali.
După meci, Ionuţ Popa a spus: „Până la urmă ne putem declara mulţumiţi că nu am pierdut jocul, deşi în repriza a doua ne-am creat multe situaţii de a marca.
Arădenii rămân fără înfrângere, însă jocul suferă încă, precum în remiza de la Deva.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a cerut din nou desecretizarea ședinței CSAT care a avut loc înainte de anularea turului al doilea al scrutinului din decembrie 2024, afirmând în context că „dacă Nicolae Ceaușescu ar fi avut Curtea Constituțională, probabil, azi era președinte democratic”.
Mapamond
Fostul ambasador al Regatului Unit în SUA, Peter Mandelson, a fost arestat de poliția londoneză, fiind suspectat de abatere disciplinară într-o funcție publică, în urma dezvăluirilor privind legăturile sale cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein, relatează luni Reuters.
Mapamond
Zeci de persoane, ucise în violențe după eliminarea lui „El Mencho”, șeful cartelului CJNG din Mexic
Zeci de persoane au fost ucise în violențele din Mexic legate de moartea lui Nemesio Oseguera Cervantes, alias „El Mencho”, liderul Cartelului Jalisco Noua Generație (CJNG), într-o operațiune militară desfășurată duminică, a anunțat luni guvernul, transmite AFP.
Mapamond
Drone lansate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) au lovit luni o stație de pompare a conductei petroliere Drujba în regiunea rusă Tatarstan, stație care este esențială pentru funcționarea conductei ce transportă petrol rusesc către Slovacia și Ungaria, țări ce au început să-și pună în practică amenințările cu represalii față de Ucraina, pe care o acuză că menține blocat din ianuarie tranzitul petrolului rusesc prin această conductă, transmit agențiile Reuters și EFE.
Mapamond
Armata mexicană l-a ucis duminică pe puternicul baron al drogurilor Nemesio Oseguera, alias El Mencho, șeful cartelului Jalisco Nueva Generación (CJNG), transmite AFP, citând mai multe mass media locale.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis, luni, în cadrul reuniunii Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, că va exista o „răspundere politică” pentru miniștri și secretari de stat, inclusiv revocări din funcție, în cazul în care România va pierde bani din PNRR.
2
Local
Compania de Apă Arad anunță că a fost modernizat panoul de comandă, o investiție necesară pentru calitatea distribuției apei.
Local
Reprezentanții societății de distribuție a gazelor naturale anunță că arădenii care vor să își rezolve problemele trebuie să se programeze înainte de a merge la magazinul E.ON.
2