Până marţi seară, puţine persoane se puteau lăuda cu faptul că au văzut-o pe Jennifer Lopez în pijamale.
Linz - Doi dintre jucătorii echipei UTA nu au putut evolua sâmbătă, contra Drobetei Turnu Severin, datorită convocării la lotul naţional Under 19, angrenat în turneul de calificare la Campionatul European de fotbal din anul 2011.
Meciul dintre Şoimii din localitate şi „U” Sebiş a fost unul de uzură, cu prea puţine valenţe tehnico-tactice. Gazdele au deschis scorul în min. 13, prin Schmidt, care a reluat sub bară centrarea lui Vuculescu.
ARAD - Deşi are absenţe în lotul de jucători, UTA speră să nu scape puncte printre degete.
România
Peste 10.000 de persoane au ajuns, încă de sâmbătă, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, înaintea debutului oficial al pelerinajului prilejuit de hramul Ocrotitoarei Moldovei, programat în perioada 8-15 octombrie.
ARADON Sport local
În schimb, Viitorul pierde pe teren propriu în faţa unei pretendente la promovarea în Liga 2.
Local
Rezultatele extragerilor Loto din data de 04-10-2026 sunt următoarele:
Local
Sute de curioși de toate vârstele au trecut pragul Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu”, la Ziua Cercetătorilor.