Sebiș. Astăzi, de la ora 15.00, Național Sebiș (re)începe lupta pentru promovarea în Liga a II - a, întâlnind echipa ACSO Filiași. Elevii lui Adrian Abrudean par că au scăpat de o contracandidată la promovare după ce ieri Mamma Mia Becicherecul Mic a remizat acasă, 0 - 0, cu Știința Turceni.
Golul lui Dragalina (foto) a fost doar o iluzie că pâncotanii pot bloca echipa din Caransebeș. Până la urmă, scorul a fost 2-1, iar echipa din Podgorie a ajuns pe ultimul loc al clasamentului.
Univ Goldiş ICIM pleacă în Cehia după al treilea trofeu al Ligii Europei Centrale.
Lipova. În primul lor meci pe teren propriu din 2015, unul cu caracter de verificare, şoimii lipovani au întâlnit o echipă cu şanse mari de a juca sezonul viitor în Liga a II-a: Naţional Sebiş.
SFÂNTU GHEORGHE. LPS Arad și-a păstrat invincibilitatea și după primul turneu al fazei a doua din cadrul Campionatului Național de baschet feminin Under 14, fetele pregătite de Ildiko Prisacariu reușind 4 succese.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.