TG. MUREŞ. Având cea mai mai bună progresie de dresaj din toate concursurile la care a luat parte, o probă de obstacole cu înălțime nu prea mare și un cross bun, mai ales luând în considerare vârsta calului Adelante (19 ani), Iulia Cărăbaş a obţinut locul 3 şi medalia de bronz în proba completă a Campionatului Naţional.
Gimnasta Ana Maria Bârbosu a primit medalia de bronz câştigată în finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv, în cadrul unei ceremonii organizate vineri pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti, la care a participat şi premierul Marcel Ciolacu.
Local
Anul acesta 25 de persoane născute la maternitatea arădeană au depus cereri, cele mai multe în octombrie, respectiv şapte.
1
Local
Furtul a avut loc în luna septembrie, autorul fiind un bărbat de 35 de ani cu antecedente penale. Prejudiciul cauzat se ridică la 21.000 de lei.
Mapamond
Cântăreața americană Taylor Swift a donat 1 milion de dolari către organizația nonprofit Feeding America, principala rețea de combatere a foametei în Statele Unite, transmite marți agenția EFE.
Mapamond
O surpriză regală: prințesa Kate și fiica sa, prințesa Charlotte, au interpretat împreună o melodie la pian în timpul transmisiunii televizate de miercuri seara a concertului de colinde de Crăciun organizat de soția prințului moștenitor William al Marii Britanii, transmite AFP.
Local
ARAD. Un cititor Aradon ne-a transmis, joi, 25 decembrie 2025, un scurt video filmat pe malul Mureşului chiar în ziua de Crăciun.
5
Local
Ca de obicei în ultimul sfert de secol, prima zi a praznicului Naşterii Domnului i-a adus pe membrii Familiei Regale la biserica din sat.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi Ucraina și Rusia să găsească „curajul de a se angaja într-un dialog sincer, direct și respectuos”, în tradiționalul său mesaj „Urbi et Orbi” de Crăciun, la Vatican, transmite AFP.