CETNIEWO. Bernadett Balint a urcat în două rânduri pe podiumul de premiere.
RM. VÎLCEA. Echipa de baschet fete a Liceului Pedagogic Dimitrie Ţichindeal a ratat de puţin şansa de a urca pe podiumul de premiere a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, ciclul gimnazial.
BUZĂU. „De 15 ani, Aradul n-a avut astfel de rezultate. Medalia de bronz în concursul pe echipe este, fără îndoială, cea mai valoroasă, în condiţiile în care ne-am luptat cu centre de tradiţie din acest sport.
PARIS. În programul de pregătire pentru „mondialele” de la Sofia (29 mai-3 iunie), lotul naţional de gimnastică aerobică a participat la Openul Franţei. Într-o companie selectă, cu sportivi din 10 ţări, România a cucerit 10 medalii.
„Înţelegem să sprijinim sportul arădean de performanţă, această minunată echipă, care ne bucură, an de an, prin rezultate de certă valoare naţională şi europeană. Vom fi alături de ele şi pe viitor” – a spus Aurel Ardelean, rector fondator şi preşedinte al UVVG, în cuvântul său care a precedat festivitatea de premiere a componentelor ICIM Univ Goldiş.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.
România
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
2
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
1