Finala Campionatului Național de judo Under 23 a adus Aradului două medalii prin sportivi legitimaţi sub culorile CS Universitatea. Este vorba despre Emeric Bogoș, argint la categoria 73 kg, și Robert Nagy, bronz la +100 kg. Din cadrul aceluiaşi club, Patricia Petraș (57 kg) și Dan Mraz (66 kg) s-au clasat pe locul 5, rezultat obţinut și de Radu Stana (66 kg), cel din urmă legitimat la CSȘ Gloria.
322 de sportivi reprezentând 56 de cluburi din întreaga țară au luptat pentru medalii la 34 de categorii, în cadrul Campionatului Național de judo cadeți (U18), ce s-a disputat la sala „UAV-M. Botez”. Două dintre medalii au rămas la Arad, grație prestațiilor reușite ale lui David Nagy (campion la categoria +90 kg) și Karla Dragomir (bronz la +40 kg).
De miercuri până vineri, Aradul este capitala halterelor. În organizarea, CS AMEFA Arad (preşedinte Gheorghe Biriş), cu sprijinul FR Haltere, în Complexul Sportiv Pădurice, are loc finala Campionatului Naţional de seniori, feminin şi masculin, precum şi Cupa Speranţelor (sportivi cu vârsta cuprinsă între 9 şi 12 ani).
Mapamond
Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a lansat marţi un apel către partenerii occidentali, într-o conferinţă de presă comună cu şefa diplomaţiei germane Analenna Baerbock, să ia în considerare posibilitatea de a ajuta militar Kievul prin interceptarea de pe teritoriul NATO a rachetelor pe care Rusia le dirijează împotriva teritoriului ucrainean, relatează EFE.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Peste 500 de sportivi de la 42 de cluburi din trei ţări au fost prezenţi, în week-end, la ediţia cu numărul doi a Cupei Judo Napoca. Printre ei şi judoka arădeni, care s-au întors acasă cu o colecţie de medalii.
Evenimente
Evenimentele vor avea loc în 29 şi 30 mai, la Filarmonică, respectiv Sala Festivă a Facultăţii de Teologie.
România
Accident grav produs marți după-masă, pe DN 6, în Remetea Mare. Trei persoane au fost rănite, una rămânând încarcerată.
România
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, marţi, solicitarea de transfer la Judecătoria Constanţa a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.
România
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a revenit luni în ţară după ce, în urmă cu trei zile, vineri, 17 mai, a reuşit să cucerească vârful Everest (8.848 m), sportivul recunoscând că a trăit un sentiment de împlinire atunci când s-a aflat în cel mai înalt punct de pe planetă.
1
ARADON Sport local
NOVI SAD. Recent, în Serbia, a avut loc Campionatul European de Sambo, la startul căruia s-au aflat peste 500 de sportivi reprezentând 34 de ţări.