BEKESCSABA. Cinci ţări au avut reprezentanţi la a XXII-a ediție a concursului internațional de înot masters ,,Gaspar Ervin” desfăşurat la Bekescsaba, în Ungaria. CS Municipal Arad s-a prezentat la start cu doi sportivi, care au reușit să își adjudece trei medalii. Toate de bronz obţinute de Norbert Rusu, la 200m bras, 200m mixt și 100m liber. Colegul său de club, Cristian Mladin a reușit trei clasări pe locul cinci în probele de 100m liber, 50m fluture și 100m spate.
TURNU SEVERIN. Şcoala arădeană de judo şi-a confirmat valoarea la finala Campionatului Naţional Under 23, dovadă cele două medalii obţinute: argint –, cat. plus 100 kg, Victoria Nădlac, antrenor Adrian Rău; bronz – David Nagy, plus 100 kg, CS Universitatea-CSŞ Gloria Arad, antrenori Mihai Telechi şi Arpad Nagy.
PRAGA. În capitala Cehiei, gimnaştii de la CS Universitatea şi CS Urania, pregătiţi de Ramona Haidu, Elena Odorog, Damaris Pană și Denisa Maxinan, au avut o evoluţie foarte bună în primul concurs major al anului. Într-o companie selectă, cu sportivi din 13 ţări, gimnastica aerobică arădeană a făcut, încă o dată, dovada valorii.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.