REŞIŢA. Recent, a avut loc Campionatul Naţional Şcolar de înot, la startul căruia s-au aliniat peste 300 de sportivi de la 19 cluburi.
BISTRIŢA. Cupa României de haltere pentru tineret le-a oferit şansa sportivilor de la CS Municipal Arad (antrenori Adrian Jigău, Pavel Sebeşan şi Adrian Crişan) de a obţine clasări care să le asigure calificarea în finala naţională.
BASCOV. Şase clasări pe podium au avut kaiaciştii de la Liceul cu Program Sportiv Arad la Campionatul Naţional al cluburilor sportive şcolare de la Bascov, după cum urmează: Roland Koromi, loc II, K1B, 1000 m; Neagu Emilan-Neag Adelin-Ştean Patric-Ştean Marcus, loc II, K4B, 1000 m; Bianca Bălaş, loc II, K1F 200 m şi 500 m; Neagu Andreia-Ciocluţ Natalia, loc III, K2F, 500 m şi 1000 m.
LARISSA. La sfârşitul acestei săptămâni, în Grecia, are loc Campionatul Balcanic de înot rezervat juniorilor mari, cu participarea loturilor naţionale din Grecia, Turcia, Serbia, Bulgaria, Cipru, Macedonia şi România.
BAIA MARE. La sfârşitul săptămânii trecute, în oraşul Florilor, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de înot rezervat juniorilor II, competiţie la care au luat startul 400 de sportivi de la 45 de cluburi din ţară.
Local
Reprezentanții ISU Arad precizează că scopul exercițiului a fost verificarea modului de intervenție în cazul producerii unui incendiu la un obiectiv industrial.
Local
Sute de oameni au participat la două zile de spectacole, încheiate cu recitalul susținut de Rareș și un impresionant foc de artificii.
ARADON Sport local
ELBASAN. Cea de-a 33-a ediție a Campionatelor Balcanice de tenis de masă a avut loc, recent, la Elbasan (Albania) și a reunit sportivi din țările membre ale Uniunii Balcanice de Tenis de Masă, la categoriile U19 și U15, feminin și masculin.
ARADON Sport local
După 17 ani, prof. Sebastian Lucaci şi generaţia Under 11 duc CSŞ Gloria Arad pe podiumul naţional de înot.
ARADON Sport local
GALAŢI. Recent, în oraşul de pe Dunăre, s-a desfăşurat a-XXXIV-a ediţie a Cupei Danubius - Memorial Vasile Cristea, competiţie sportivă destinată persoanelor cu dizabilităţi motorii.
Local
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, cu dublă cetățenie, română și cipriotă, urmărit internațional în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Cipru, a fost depistat de polițiștii de frontieră din Nădlac în timpul unor controale aleatorii desfășurate în apropierea graniței.
Local
Examinarea va avea loc la sediul SPCRPCIV, situat pe Calea Aurel Vlaicu nr. 10-12, în incinta Centrului Comercial Atrium Mall, la etajul al doilea.
Advertorial
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Privind finalizarea proiectului cu titlul „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ORAȘUL LIPOVA, JUDEȚUL ARAD”.