ARAD. Polițiștii de Proximitate și peste 100 de elevi au discutat despre pericolele mediului virtual.
ARAD. Comisia Europeană triplează sumele pentru mediu, declară europarlamentarul Iosif Matula.
ARAD. În perioada 23 – 25 noiembrie 2011, cu ocazia târgului Ecomediu va avea loc Workshop-ul Internaţional din cadrul proiectului Green.
ARAD. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad organizează o întalnire de afaceri între firme din Ungaria şi Romania în cadrul unui proiect comun ititulat: Energie fără frontiere – Facilitarea accesului intreprinderilor maghiare – române la energiile neconvenţionale şi invoaţia agrarp.
ARAD. România, Italia, Ungaria și Austria sunt țările care vor contura prin prezența expozițională cea de a IX-a ediție a târgului internațional pentru protecția mediului, Ecomediu 2011. Evenimentul îşi va deschide porţile miercuri, 23 noiembrie, de la ora 10.00, în incinta complexului expoziţional.
Mapamond
Președintele interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara miercuri seara (ora locală), transmit agențiile EFE și Reuters.
Evenimente
ARAD. Iubitorii de mişcare în natură sunt invitaţi sâmbătă, 27 iunie, la o drumeţie în Parcul Natural Lunca Mureşului, organizată de Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii „Veniţi cu Noi!” Arad.
Local
Între acestea se află şi două destul de... tentante – una în Protopopiatul Arad, alta în Protopopiatul Lipova.
Mapamond
Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbuşite în Caracas. Numărul victimelor poate fi de zeci de mi.
Advertorial
Când alegi un spațiu comercial, nu cumperi doar metri pătrați. Cumperi vizibilitate. Vad comercial. Acces. Posibilitatea ca afacerea să crească. Via Universitate dezvoltă și componenta comercială a proiectului rezidențial, într-o zonă cu una dintre cele mai active comunități urbane din Arad.
Local
În vârstă de 51 de ani. Lucian Vărșăndan a făcut parte colectivul Teatrului German de Stat Timișoara din 1999, când a fost angajat pe postul de secretar literar al singurei instituții din România care produce exclusiv spectacole în limba germană.
România
Președintele Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că partidele și-au asumat că vor veni la Cotroceni cu condițiile pe care le au pentru a susține o guvernare minoritară, urmând ca joi să discute între ele aceste aspecte, iar vineri să-i prezinte concluziile șefului statului.
3
ARADON Sport local
Formația arădeană păstrează un nucleu important din sezonul precedent, extrema fiind a 5-a jucătoare anunțată de club pentru stagiunea viitoare.