ARAD. Ministerul Mediului propune o nouă reorganizare a instituţiei, după ce, în urmă cu câteva luni, se vorbea despre o mutare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) în curtea Gărzii de Mediu.
HUNEDOARA. Greenpeace a înfiinţat un nou grup local de voluntari la Hunedoara. Prima întâlnire informativă a grupului a avut loc săptămâna trecută.
ARAD - Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a constatat
că în judeţ inundaţiile sunt pericolul
principal.
Imagini 
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, anunță organizarea unei noi ediții a Târgului de Paști, eveniment ce va avea loc în perioada 3 – 15 aprilie 2026, în Piața Catedralei din municipiul Arad.
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.
Casa Albă și Departamentul american al Apărării iau în considerare trimiterea a cel puțin 10.000 de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu în următoarele zile, au relatat vineri Wall Street Journal (WSJ) și site-ul de știri Axios, transmit AFP, Reuters și Xinhua.
3
14 elevi ai Institutului „Alberto Manzi” din Roma au luat parte la o mobilitate de grup în cadrul unui proiect Erasmus+, la Sântana.